Rezilierea Abonamentului la inițiativa Abonatului se poate face prin transmiterea unei notificări pe adresa
contact@clinicadru.ro, fără obligația de a achita daune – interese sau despăgubiri, în următoarele situații:
• restricționarea nejustificată a accesului la contul de Abonat sau la serviciile medicale;
• în cazul altor abateri contractuale săvârșite de Clinica Dr. Udeanu SRL ori a Partenerilor săi, în cazul
în care Clinica Dr. Udeanu SRL și Partenerii nu se conformează obligațiilor asumate în termen de
cel mult 14 zile de la sesizarea abaterii.
Rezilierea Abonamentului, la inițiativa Clinica Dr. Udeanu S.R.L. sau Partenerii, se poate face prin
transmiterea unei notificări pe adresa de email a abonatului, cu confirmare telefonică, în următoarele
situații:
• În cazul încălcării Termenilor și Condițiilor de către Abonat, precum fraudă sau alte abuzuri, Clinica
își rezervă dreptul de a suspenda sau rezilia abonamentul.
• În cazul în care Abonatul nu furnizează Datele cu Caracter Medical, necesare pentru continuarea
Servicilor
Abonamentul poate înceta și în una dintre următoarele situații:
a) prin acordul părților;
b) la sfârșitul perioadei pentru care a fost încheiat;
c) alte cazuri prevăzute de lege.